Familia tinerei de 33 de ani din Dolj care și-a ucis copilul, strângându-l de gât în timp ce acesta dormea, a fost internată în luna aprilie la o clinică de psihiatrie.
Cătălin Pleșa, soțul femeii, spune că aceasta a fost internată în luna aprilie la Psihiatrie, urma un tratament, pe care l-a întrerupt în mai și nu a mai mers la control.
„În ultimele zile era foarte abătută şi tăcută. Nu ştiu cine este de vină, poate şi eu…”, spune bărbatul, jandarm în Craiova.
Crima înfiorătoare a avut loc în noaptea de duminică spre luni, în localitatea Unirea. Femeia în vârstă de 33 de ani a mers cu soțul și cei trei copii în vizită la părinți, la țară. Spre seară a mers la culcare cu băiețelul de trei ani și jumătate, în timp ce soțul său s-a culcat într-o altă cameră cu băiatul de șase ani și fetița de un an.
În aceeași casă se mai aflau părinții și fratele ei. Femeia a povestit anchetatorilor că s-a trezit în cursul nopţii şi a crezut că fiul ei, de trei ani, care dormea lângă ea, este Diavolul. (DETALII AICI) După comiterea faptei, ea a mers în camera alăturată unde dormea soţul ei, de profesie jandarm, şi i-a povestit ce s-a întâmplat, acesta anunţând autorităţile.
Familia mai are doi copii. Anchetatorii spun că femeia va fi supusă unei expertize psihiatrice, care urmează să fie efectuată la Bucureşti, de către reprezentanţii Institutului Naţional de Medicină Legală. “Dumnezeu l-a luat pe Pavel pentru că era plin de viaţă”, a spus femeia anchetatorilor.
Suspecta, care lucrează ca asistent social la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, a fost reţinută pentru 24 de ore pentru omor, urmând să fie prezentată, marţi, Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă.